aproape

blogul asta se termina aici.

toi qui manques a ma vie

intre mama si tata a fost intotdeauna un aparat de fotografiat. ei au vazut lumea prin lentile si au incercat sa-mi dezvaluie lumea nedeformata.

self.

acum ce ar trebui sa fac?

viata seamana cu filmele.

aparatul meu de zbor a ramas fara baterii

si magazinele sunt inchise de sarbatori

cand toata lumea e fericita

si trotuarul e rece ca gheata

care aluneca pe drujbe, topoare si ecouri.

acum toti ar trebui sa fim mai buni

sa ne punem sosete cu catelusi, cizme cu bretele si chiloti cu arici.

sarbatorile de toamna cu vant care

vajaie vajaie vajaie

in spatiile goale.

popica,

e uimitor cum poti sa te simti rotunda!

si lentilele distorsioneaza

apa

turn the light off.i said.

-papusa, misca-te mai repede, trebuie sa termini actele pana la 2!

imi detest sefa. e 2 fara 20, mai am jumatate din tot ce mi-a dat acum douazeci de minute sa fac si ea zbiara ca o disperata din biroul ei. ea ce face? pun pariu ca sta pe scaunul ei moale care a costat mai mult decat salariul meu pe doua luni, isi bea cafeaua cu indiferenta obisnuita si se gandeste la nimic. e o tarfa nenorocita cu noroc in viata. cand o vad falfaindu-se pe tocurile ei de 9 prin fata mea…probabil multi barbati si-ar dori-o. are tot ce-i trebuie, exceptand un creier functional si cateva sentimente elementare. dar e o fiinta al dracului de descurcareata. nu cred ca e o persoana pe care o admir, dar treuie sa recunosc ca uneori mi-ar placea sa fiu in locul ei.

-haide, Frida…clientii cer actele ACUM!

nuuuu…o sa innebunesc aici si ea n-o sa faca nimic altceva decat sa cheme salvarea, sa inchida bine usa biroului ei si sa astepte linistita sa fiu dusa de acolo. mi-ar placea sa innebunesc in biroul asta. e un loc prielnic manifestarilor emotionale exagerate si in ultimii doi ani sefa l-a transformat intr-un camp de lupta plin de picioare rupte, ochi scosi si capete sparte.

Frida, Frida, Frida…acte, acte, acte

chiar cred ca am nevoie de cu totul altceva. sa plec de aici fara sa-mi omor sefa, sa vorbesc despre altceva decat despre conflictele cu sefa, sa ma gandesc la cu totul altceva decat actele sefei. fara sa vreau, fiinta asta respingatoare mi-a ocupat o mare parte din ganduri. se lafaie si in creierii mei acum.

intr-o zi o sa-mi dau demisia si o sa-i zbier in fata ca e o tarfa proasta. atunci o sa ma simt de mii se ori mai rea decat ea. pana atunci.acte.

INAF

Sa nu mai spuna nimeni niciodata minciuni, sa nu-si ascunda nimeni niciodata sufletul, sa nu mai vrea nimeni niciodata dovezi de nimic pentru fapte neadevarate. sa traim cu totii. sa avem o viata. dupa ce cu totii vom fi gustat din toate, dupa ce cu totii vom fi atins ceea ce vrem, dupa ce ne vom poseda unii pe altii, dupa ce ne vom uni prin ganduri si lega cu lanturi, atunci sa nu vorbim. sa fie cuvinte mai presus de noi, sa avem ganduri uriase si pasi minusculi. sa lasam urme impregnate cu parfumul nostru. sa ne simtim unii pe altii de la mile departare si sa ne teleportam straniu din unii in altii si din noi in noi insine. suntem la fel, suntem diferiti. sa nu spunem cuvinte de care ne vom rusina mai tarziu. sa fim puternici, sa avem spirit si trup. sa ne topim unii in altii precum cuburile de gheata si sa ne spargem ca doua cioburi. acum ar trebui doar sa ne tinem de mana si sa fluiere vantul, sa se invarta Pamantul si sa cada merele din meri. sa fim doua, trei, mii de papusi de portelan si sa privim gerul de langa o soba virtuala. sa ni se topeasca sufletele si sa se confunde intr-atat incat sa fim doi, trei, mii de gemeni siamezi.

‘ ‘

sincer…mi se pare ca viata mea a devenit mult prea complicata si ma oboseste foarte mult chestia asta. cateodata imi vine sa zbier ca disperata si cateodata stau minute in sir uitandu-ma in gol. este foarte aiurea. am scris mai multe chestii, dar nu prea am chef  sa le pun pe aici. oricum nu conteaza. m-am saturat de sfaturi si „mai bine ai…”. nu e bine nimic. totul e aiurea la viata asta complicata si lipsita de orice fir logic. pe langa faptul ca viata mea e complicata, cred ca universul conspira in a o face si mai complicata. nu inteleg nimic si m-am saturat. am obosit.

nimeni nu stie ce vreau eu si de ce am nevoie, asa ca de ce toti se dau mari ca ma cunosc? nimeni nu ma cunoaste. viata asta e de cacat. deci?

habar n-ai ce e in sufletul meu.

Insemnari despre Mobila

Mobila traia intr-o casa nici prea mica, nici prea mare, calduta si primitoare. era inconjurata de multe alte piese de mobilier, dar era singura Mobila adevarata. Mobilei ii placea cel mai mult cand cineva intra incet in camera, dusumeaua trosnea si era privita. ii placea sa fie privita si nu era o dovada de vanitate; Mobila doar se simtea bine cand nu era singura.
Posesorii Mobilei adorau sa o aiba prin preajma. nu am spus ca adorau Mobila. asta ar fi greu de spus: rare erau datile cand isi aplecau dragostea asupra ei si ii cuprindeau suruburile cu mainile lor calde. lor doar nu le placea sa nu o aiba asezata frumos la locul ei. era inestetic si parca lipsea ceva.
Atunci cand Mobila nu era la locul ei de cele mai multe ori lemnul sau se preschimba in salcie plangatoare. Posesorii mobilei parcurgeau bucata ingusta de camera, lemnul trosnea impacient ingrijorarea era in aer. era o ingrijorare ciudata: era ca si cand papusarul nu s-ar preocupa daca papusa se misca cum trebuie, ci daca sforile sunt destul de rezistente. ei niciodata n-au posedat Mobila pentru ca toata dragostea Mobilei n-a primit raspuns.
In rarele dati cand Mobila vorbea, ea era precum o canapea: pe toti ii durea in cur de ea.

S

Lipsa voastra de nuditate e de-a dreptul naspa.

X

fa-mi ce vrei, numai spune-mi cand ma iubesti